Balkan Pharmaceuticals este o companie farmaceutică, fondată în 2006.

Misiunea companiei este să ajute oamenii să trăiască mai mult, să fie mai sănătoşi şi mai fericiţi. Pentru asta, compania utilizează cele mai noi rezultate ale cercetărilor în domeniul farmaceutic, produce şi oferă preparate de înaltă calitate pentru prevenirea şi tratamentul diferitor afecţiuni.

Balkan Pharmaceuticals şi-a fixat ca obiectiv principal să producă numai medicamente calitative, care să aibă şi un preț admisibil, reieșind din puterea de cumpărare a cetățeanului de rând. Iar prin donaţiile importante de medicamente oferite instituţiilor medicale, compania devine un model de responsabilitate socială corporativă, contribuind alternativ la realizarea misiunii.

Compania lucrează pe piaţa din Republica Moldova din 2006. Din ianuarie 2009 înregistrează primele medicamente pe piaţa din Ucraina. În octombrie 2010, Balkan Pharmaceuticals a câştigat dreptul de a livra medicamente către instituţiile medico-sanitare publice din Moldova. Tot atunci, compania a început să investească în noul său complex de producere din Sîngera.La moment, în fabrica sa din Chişinău, compania Balkan Pharmaceuticals are 80 de angajaţi. Medici, chimişti, tehnologi, mecanici, programatori, ingineri – toţi fiind specialişti de calificare înaltă. Scopul companiei este de a crea în Moldova un personal calificat, competent, care să corespundă tuturor rigorilor ce țin de activitatea de producere farmaceutică. Iată de ce, pentru a ridica şi menţine nivelul de pregătire al angajaţilor, periodic, sunt atraşi profesionişti din afară – România, Ucraina şi Uniunea Europeană.

Compania produce, la moment, 127 de denumiri de medicamente, printre care preparate antitumorale – 29 de poziţii, hormonale – 21 de poziţii, preparate cu efect asupra sistemului nervos (15), a celui cardio-vascular (16), digestiv (13), preparate cu efect antiinflamator, analgezic (14), etc.

Spre deosebire de alte tipuri de producere, în domeniul farmaceutic cerinţele faţă de procesul de producţie sunt stricte. Chiar dacă în Moldova, deocamdată, nu este obligatorie aplicarea standardelor GMP (bune practici de producere), fabrica din Sîngera, cu o suprafaţă de peste 12 mii de metri pătraţi, corespunde tuturor cerinţelor.

La fabrică au fost instalate mai multe sisteme performante, menite să asigure buna ei funcţionare şi să ofere un mediu de muncă plăcut şi sigur pentru specialişti. Producerea de medicamente este un proces complex şi necesită exactitate ideală. Procesul va fi monitorizat de la distanţă, prin intermediul unui sistem de supraveghere automatizat performant, iar sistemul Acces-control va asigura sterilitate produsului finit şi a materiei prime. Inginerii implicaţi în acest proiect spun că în Moldova, deocamdată, nu există sisteme similare din punct de vedere tehnic. Aceasta îi face să creadă că Balkan Pharmaceuticals, pe lângă investiţia într-un proiect atât de mare, a importat know-how pe piaţa din Moldova şi a adus şi un aport tehnic industriei farmaceutice.

Compania Balkan Pharmaceuticals comercializează 98% din preparatele sale pe piaţa din Moldova. Medicamentele companiei sunt înalt cotate pe piaţa farmaceutică din Rusia şi Ucraina. După transferul la fabrica din Sîngera, compania îşi propune să intre şi pe piaţa Uniunii Europene.

Balkan Pharmaceuticals este o investiţie românească importantă. Pe lângă fabrica din Chişinău, în ultimii 5 ani compania a investit în jur de 26 de milioane de euro în construcţia noii fabrici din comuna Sîngera. Clădirea este foarte bine dotată, având instalate mai multe sisteme performante unice în Europa. Fabrica va permite creşterea volumului de producţie, creşterea numărului de angajaţi până la 400 de persoane înalt calificate, dar şi extinderea pe piaţa CSI şi a Uniunii Europene.